4-Urmarita

Credeam ca sunt nebuna.Credeam ca e doar impresia mea.Credeam ca pentru faptul ca am multe probleme mi se intampla asta.Doar ca de fiecare data cand imi repet "nu este nimeni acolo",incep sa cred din ce in ce mai putin.Ma priveste,ma aude desi nu scot o vorba,ma simte si se face nevazut cand ma ridic si strig "Cine esti?".Se intampla de cateva nopti dar aceasta este singura in care intr-adevar stiu ca e ceva acolo.

Dupa intamplarea cu Lisa,am fost tulburata si speriata de intrebari ce nu-si gasesc raspunsul.Uneori cred ca sunt SuperWoman,dar nicodata nu mi-au iesit planurile asa cum am sperat.Daca de data asta va fi la fel?Daca voi ajunge la un spital de nebuni?Daca voi fi iar cea care pierde si este considerata o povara de catre parinti,un rau necesar de catre prieteni si de catre oameni o ticaloasa?Nu stiu ce vor crede ceilalti despre mine,dar stiu ce voi crede eu.Ca sunt doar o Necunoscuta.Cum am ajuns sa spun "da!" tuturor,sa accept orice,sa vars rauri de lacrimi pentru ca nu am reusit sa dovedesc cine sunt cu adevarat?Nici eu nu stiu.Nu mai stiu cine sunt,nu mai stiu de ce actionez asa,de ce sunt dezamagita de persoana din spatele chipului meu,nu mai stiu nimic.

Dar simt ca nu sunt singura.Nu ma refer la prezenta fizica,ci la un sentiment ce ma bantuie in fiecare seara,un sentiment de ura,teama,vinovatie,dorinta de a da timpul inapoi.Sunt urmarita.Urmarita si nu pot sa fug,deoarece sentimentele acestea fac parte din mine si nu le pot lasa in urma.

Somnul mi-a fost pecetluit si trezindu-ma mi-am luat mobilul si am sunat o persoana la nimereala,o nimereala care s-a nimerit la fix..

-Alo?

Cand i-am auzit vocea,un sentiment de speranta mi-a invadat trupul si speram sa nu se termine niciodata.

-Hei,Jason....sunt Abby...

-O,buna!

-Imi pare rau ca te-am deranjat,..

-A,nu!Nu pot sa dorm....ai simtit vreodata ca te urmareste ceva de care nu poti scapa chiar daca ai fugi cu o viteza uimitoare?

O lacrima mi s-a scurs incet pe obrazul uscat de  un sentiment de durere sfasietoare.

-Putem sa ne intalnim?Cred ca amandoi avem nevoie de vocea unui prieten acum.

-Ai dreptate.E 3 dimineata....ne vedem la 3:15 in Central Park?

-Da,e perfect.Pa pa.

-Ok.

-Luna seamana cu ochiul unui spirit blocat in ceruri,nu crezi? vocea lui Jason m-a trezit brusc in timp ce stateam prabusita pe o banca din parc.

-Ce ai patit?Nu stiam ca esti melancolic...data trecuta..

-Am momentele mele.Cateodata actionez si gandesc precum o persoana diferita.Nu stiu de ce dar am un sentiment ciudat ce ma face sa nu ma mai cunosc pe mine insami.

-Stiu cum e...Am facut multe prostii in ultima vreme si nu le regret,dar regret felul in care le-am facut.E...ciudat..

-Te inteleg...stii ce fac eu cand sunt nedumerit?Ma uit la cer,apoi la pamant si imi imaginez ca sunt la mijloc.Ca exista ceva care de fapt nu exista.Magia.

-Poate magia sa ma faca sa inteleg cine sunt cu adevarat?

-Nu stiu.Dar merita sa incerci.Imagineaza-ti ca esti in apa.Un ocean.Te zbati,incerci sa iesi la suprafata dar te scufunzi si mai mult.Nu stii ce sa faci,nu gandesti logic,dar gandesti cu sentimentele.Uite-te in apa,apoi inchide ochii si gandeste-te ca nimic din jurul tau nu este real.Ce vezi?

-Apa a disparut!

-De fapt nici n-a existat.A fost ceva fals.Si ceva fals nu exista cu adevarat.Totul a fost..

-Ceva care exista,dar de fapt nu exista!

-Exact.

-Uau...ai dreptate.Ma simt mai relaxata acum.

-Bine,acum e randul meu.Sa inversam rolurile.

-OK.Esti intr-o camera foarte mare.Te uiti imprejur si atingi un perete.Dintr-o data,ceilalti pereti incep sa se apropie cat mai tare unii de altii.Aerul moare.Esti disperat.Incepi sa tipi dupa ajutor dar nimeni nu te aude.Inchide ochii,inspira adanc,apoi deschide-i.Ce vezi?

-Camera a revenit la normal si aerul s-a intors.

-Apropierea peretilor nu a existat niciodata.A fost ceva fals.Si ceva fals nu exista cu adevarat.

-TOTUL A FOST CEVA CARE EXISTA,DAR DE FAPT NU EXISTA.-am spus amandoi intr-un glas.

-Asta este o lectie de viata minunata.Cuvintele tale au fost minunate.TU esti minunat.

Nu-mi puteam crede ce-am zis.Credeam ca tipul o sa dea bir cu fugitii dar inca o data m-am inselat.Jason mi-a strans incet mainile si m-a privit indelung in ochi.

-Si tu la fel.Esti minunata.

Dupa aceste cuvinte,a incercat sa ma sarute.Alta lacrima s-a rostogolit pe obrazul meu inghetat si acel sentiment m-a posedat din nou.Simteam ca nu eram eu cea care era aproape sarutata de Jason Golley.Simteam ca eu sunt inca in camera mea si dorm adanc.Totul se intampla mult prea repede pentru mine.Era acolo,in mine.Un demon ce ar muri pentru sarutul acela.Ar face orice si nu i-ar pasa de  nimic a doua zi.Nu vroiam sa fiu asa.Nu vroiam sa fiu cea care raneste si omoara.Vroiam sa fiu eu iar.Am izbucnit in hohote de plans si m-am retras usor din stransoarea lui Jason.Mi-am sters lacrimile cu maneca bluzei de casmir ce o purtam pe sub jacketa neagra de rocker,l-am privit din nou pe Jason ce se uita la mine cu nedumerire si dezamagire,apoi am inceput sa alerg inapoi spre casa.De atunci pana am ajuns acasa,tot ce-mi puteam aminti au fost ultimele lui cuvinte spuse cu intelegere si nedumerire in acelasi timp:

"-Noapte buna,Abby."

Noaptea a trecut mult mai repede decat credeam,dar in  fiecare secunda m-am simtit la fel.Demonul continua sa puna stapanire pe mine.Stiam ca nu mai sunt eu,Abby.Ma simteam speriata,indurerata,vinovata si malefica.Dar mai presus de toate,ma simteam la fel cum am adormit si m-am trezit brusc.Nu mai era nimic neclar.Eram posedata,eram....eram Urmarita.

                                                                                                        

3-Ascunde rockerita!

27 ianuarie

Luna.Lumina noptii ce te invaluie intr-o aura plina de fascinatie si mister.In seara aceasta,simt cum toate grijile pot disparea doar daca ma voi lasa purtata de val si voi lasa luna sa ma calauzeasca in noua mea calatorie catre un loc pasnic,lipsit de inconveniente si...stai,ce zic eu?Nu pot face asta.Nu exista in lume o magie atat de puternica incat sa inlature nesfarsitele semne de intrebare ce imi tulbura mintea mea  mult prea incalcita.

De obicei miercurea era singura zi a saptamanii ce nu ma facea sa-mi doresc sa ma urc intr-o naveta spatiala,sa ma vopsesc verde si sa merg pe rosia planeta Marte pentru a le da un subiect de barfa prietenilor mei,Martienii.Sigur ca puteam sa fac asa ceva si cu oamenii,dar martienii nu sunt atat de barfitori si ranchiunosi ca poporul bine(sau poate prost)cuvantat al umanitatii.In fine,speranta adusa de ziua de miercuri s-a risipid datorita "intalnirii" cu Jason si mancarii de la cantina(nu intrebati!).

Mie cand imi place un tip,incerc sa aflu tot ce pot despre acesta.Si asta am crezut ca am facut.De cand Jason mi-a strafulgerat inimioara,viata mea s-a transformat intr-un film prost in care tipa il urmareste pe tip si exagereaza totalmente,ajungand la sfasit fara tip si fara o minte sanatoasa.Din pacate eu eram tipa.

Cand Jason Transpirat a avut nevoie de ajutorul meu,am fost cam delasatoare si poate un pic speriata de continutul ruxacului aluia care a stat pe jos(sunt dezordonata,dar obsedata de curatenie-ciudat,nu?-) dar am profitat de ocazie pentru a ma face observata.Ma asteptam ca tipul sa ma lase balta dupa ce-si primea bunurile,dar n-a fost asa.A fost...ciudat de amabil,chiar si pentru el.Dupa ce si-a luat pastilele pentru astm(mda...si eu speram sa fie droguri,dar nu) si a folosit inhalatorul mult dorit,mi-a explicat problemele pe care le are o persoana ce sufera astm la conditia sa fizica.Apoi am inceput sa vorbim ca si cum am fi prieteni la catarama de-o viata,si nu stiu cum m-am trezit invitata la un restaurant de fite sambata seara,alaturi de cei mai populari oameni(si maimute-sunt multe specimene pe aici-) din liceu.Buf!

Toate astea ar trebui sa ma faca sa ma simt superduperextrafericita dar pur si simplu ma simt ciudat.Am irosit atatia ani pentru tipul asta iar acum cand m-am facut oarecum observata,nu ma simt satisfacuta.Ma simt ca si cum as fi facut rost de cel mai bun prieten pe care-l poate avea o fata.Cand eram acolo,cu el,nu ma mai simteam superindragosita,de fapt,nu mai simteam absolut nimic.Totul a trecut.Ma asteptam ca prima mea conversatie cu Jason sa fie altfel,sa ma faca sa realizez scopul  vietii si sa nu-l uit niciodata.Dar cand ne indepartam am inceput sa uit fiecare cuvant rostit.Nu ma mai interesa atat de mult.Oare aceta era adevaratul Jason?Nu era deloc cum mi-l imaginasem eu.Era un tip de treaba si atat.Nu mai era sarmant,fermecator,superaratos,genul de tip careia i-ai cadea pe loc in brate.Oare mai simteam ceva pentu el?Ei,am de gand sa descopar asta.Lista cu ce am de facut:

1.SA MA IMPRIETENESC CU JASON PENTRU A AFLA CUM ESTE EL CU ADEVARAT SI CE SIMT PENTRU EL.

2.SA VORBESC CU BUCATAREASA SCOLII PENTRU A O CONVINGE SA-SI SCHIMBE RADICAL RETETELE.

3.SA MA UIT LA KIM POSSIBLE(ce?n-am mai vazut de mult si este desenul meu preferat)

4.SA II CUMPAR MAMEI O CARTE CU TITLUL "Cum sa fii o mama buna"  LUI SHELBY O BROSURA catre Scoala Militara,LUI JIMMY UNA DESPRE Pinochio SI TATEI "Cum sa faci bani stand acasa"

5.SA IMI GASESC UN HOBBY

6.SA MA OPRESC DIN FACAND  LISTE SI SA MA CONCENTREZ ASUPRA VOCII CARE MA TOT STRIGA.

-Abby,vom avea multe colaborari impreuna cu familia invitata la masa si vreau sa te comporti respectuos! mi-a soptit mama.

-Voi incerca,majestate. am spus eu pe un ton sarcastic

Inca o data mamei ii pasa mai mult de serviciul ala tampit.Inainte sa se angajeze era cea mai buna mama din Lume.Era singura persoana careia puteam sa-i marturisesc tot ce  am pe suflet,fara sa fiu luata in ras.Acum aceea persoana a disparut si,desi niciodata nu raman singura acasa,simt ca nu am cu cine sa vorbesc,sa rad,sa plang,deci,ma simt foarte singura.

Hmm...colaboreaza?Inseamna ca vrea ca oamenii sa-si faca o parere buna,deci sigur nu va gati ea.Este bine ca o avem pe Marta,bucatareasa casei.Cu toate ca mama s-a schimbat foarte mult,aptitudinile sale in legatura cu gatitul nu s-au schimbat.

-Nora,Todd,Lisa,aceasta este fica mea mijlocie(urasc cand imi zice asa),Abby.

Bine...e ceva ciudat in legatura cu familia aceasta,si nu ma refer la numele care contin acelasi numar de litere.

Nora,o femeie de varsta mijlocie,blonda,imbracata intr-un costum...roz(bleah!),figura de vipera,corp de fotomodel + Todd,un barbat de o varsta oarecum inaintata,brunet,cu o burta ce abia mai poate fi tinuta in frau de catre nasturii fragili ai camasii albastre,figura de fraier,corp de pinguin+Lisa,o fata cam de 17 ani,blonda(clar vopsita),imbracata cu un costum negru elegant din care ar vrea sa scape chiar acum, figura de persoana indiferenta,corp de adolescenta imbatranita cu vreo 5 ani in hainele alea=FAMILIE CIUDATA.

Binee,nu ca as fi eu in masura sa vorbesc dar totusi....macar in familia mea,niciunuia dintre membrii nu-i pasa decat de el insusi,dar acesti oameni aratau ca si cum s-ar bate unul pe altul pe sub masa pentru a sugera ca zambetele de pe fetele lor rigide sa devina mult mai largi.In plus,nu stiu de ce imi pareau extrem de cunoscuti.Totusi,Lisa parea sa nu participe la conversatie,la fel ca si mine.De aceea,am sugerat sa mergem sus sa vorbim "chestii de fete".Aceasta a parut incredibil de usurata si m-a urmat pe scari,in sus.

-Deci...Lisa...care sunt pasiunile tale?-stiu ca a sunat patetic dar nu ma pricepeam deloc la conversatii-

Tipa m-a privit o clipa si dintr-o data,s-a transformat din persoana rigida de la masa,in tipa prietenoasa si saltareata.

-Pai...imi place sa pictez.Este cea mai tare chestie posibila si chiar mi s-a spus ca ma pricep!-huh ce jargon ciudat!-

 -Dar parintii mei cred ca-i o prostie.Ei vor sa merg la Facultatea De Drept si sa devin avocat,dar eu vreau sa ajung o mare pictorita...insa mama si tata nu ma sustin in chestia asta...

Am sesizat o urma de dezamagire in tonul ei si rigiditatea a disparut.

-Of,te inteleg...parintii mei vor sa merg la Medicina,dar eu vreau sa imi fac o cariera in muzica.

-Uau....stii sa canti la vreun instrument?

-Neah...nu am incercat...daca mama m-ar prinde ca "zdrangan chitara" cred ca m-ar pedepsi pe viata.Dar am facut lectii de canto si chiar daca nu am cea mai grozava voce,am primit cateva complimente.

-Uite....facem un pact?

Am ridicat spranceana catre Lisa in semn de curiozitate.

-Am niste prieteni care au o formatie rock dar inca nu au gasit nicio solista.Postul ar putea fi al tau cu o conditie.

-Oh,Doamne! Pe bune? Orice!

-Ajuta-ma sa fug.Vreau sa evadez cateva zile din viata asta de rahat.Nu mai pot...parintii ma terorizeaza,prietenii mei mi-au intors spatele,iubitul m-a inselat cu o tipa siliconizata,si multe altele.Am nevoie sa-mi fac o viata noua,unde nimeni nu stie cine sunt de fapt.

M-am cutremurat cand am realizat dramatismul cu care s-a expimat individa.Adica,si eu am muulte pe cap,dar nu-mi doresc sa ma dechizez si sa  pretind ca sunt Hannah Montana.Ce naiba o fi atat de disperata?

Brusc mi-a trecut ceva prin cap.

-Dar cine esti tu?Esti doar o fata bogata,fiica unor oameni puternici si chiar daca ai probleme nu poti fugi de ele.Sa nu te recunoasca lumea...cine sa  te recunoasca?

-Abby,glumesti,nu?Tu nu stii cine sunt?

Am privit-o indelung si desi nu stiam cine este,tot mi se parea extrem de cunoscuta.

-Nu. am spus hotarata.

-Atunci,sa ma prezint.Ma numesc Lisa Kent.

Dupa ce si-a rostit numele,tipa a inceput sa-si desfaca parul prins in coada si sa-si scoata ochelarii cu rame negre,lasandu-ma cu gura cascata.Cand m-am prins,am izbucnit.

-Lisa Kent!Stiam eu ca-mi pari cunoscuta! Esti cantareata aia din trupa Rockburn Heaven!

-Mda...dar as vrea sa nu mai fiu...de aia..

-Nu pot sa cred  ca Lisa Kent este in camera mea!Doar sa afle Selena si va muri de invidie!Tre s-o sun!

-Nu!

-Dar trebuie..

-Abby,te roog!Concentreaza-te! Daca ma ajuti sa fiu libera macar cateva zile,iti fac rost de trupa si orice ai nevoie dar...te rog,ajuta-ma!

Am inceput sa-mi revin din soc si m-am concentrat asupra situatiei.Stiam ca puteam sa ajung la inchisoare pentru "rapirea" unei vedete ca Lisa,dar incepeam sa ineleg drama prin care trece si mi-era mila de ea.

Dumnezeule!La cate prostii am facut in viata,ce mai strica una?Stiam care sunt riscurile si categoric nu vroiam sa am un rol in Hannah Montana 2-urasc serialul ala!-dar de data asta,Hannah trebuia doar sa fie Miley pentru cateva zile.Desi inca credeam ca este o idee a naibii de proasta,am tras aer in piept si am spus:

-Bine,te ajut.Dar da-mi drumul la maini si opreste-te din plans!

Am ramas o lunga perioada in camera mea pentru a stabilii detaliile planului nostru patetic si fara un gram de reusita,apoi,la ordinul Norei,Lisa a sters-o acasa dar am stabilit sa ne intalnim maine sub acoperire in Central Park.Of,Doamne!Ce aveam sa fac apoi?Am inchis ochii si mi-am lasat corpul sa cada pe pat,dupa care am adormit.Inca mai simteam  cum lumina lunii ma urmareste in taina,dar preferam luna decat pe Shelby,mama,Selena sau vreun agent F.B.I,asa ca am ignorat-o,visand in continuare la prostiile pe care le contine viata mea minunata.

2-Aparente inselatoare

-Jhonson?

-Prezent!

-Lamington?

-Aici!

Mda...ati ghicit.Se pare ca exista doua lucruri mai plictisitoare decat privitul procesului de uscare al vopselii.Ma refer la ora de istorie si profa Millon facand prezenta pe un ton ce-mi aminteste de o dictatoare fara scrupule si suflet.

Lamington.Ashley Lamington-Cea mai buna prietena pe care ai putea-o avea vreodata.Desi am considerat-o intotdeauna sora mea pierduta la nastere (cu care nu seman deloc,dar nu conteaza),mereu am fost geloasa pe ea.Era cea mai populara fata din scoala.foarte prietenoasa,amuzanta,inteligenta(note mega excelente,bla,bla) talentata(reclame,inregistrari,afaceri cu nu stiu care casa de discuri) si pe deasupra foarte frumoasa.Parul castaniu ce si-l lasa mereu sa cada peste umeri se armonizeaza perfect cu ochii mari si stralucitori de aceeasi culoare,alaturi de barbia proeminenta si nasul grecesc,de marime potrivita.De semenea,nici corpul nu se lasa mai prejos .Nu ca as fi lezbiana sau asa ceva(desi la o petrecere am jucat adevar sau provocare si,alegand a doua varianta am fost fortata sa o sarut pe Sarah Jhones),dar Ash semana cu o zeita greco romana cu o inima de aur.Uneori ma intreb daca tipa are vreun defect...daca as fi eu in locul ei...

-Morris?

-Prezenta!

Zoe...primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost:"Scuze,dar problema numarul 2 este gresita!".De cand ma stiu am fost impotriva tocilarilor,dar se pare ca am facut o exceptie acceptand-o pe Zoe in gasca mea de prieteni.Desi uneori nu suntem pe aceeasi lungime de unda,stiu ca ma pot baza intoteauna pe ajutorul ei.Zoe este o persoana de o frumusete incredibila,dar care o ascunde in spatele hainelor si accesoriilor de tocilari,la care nu reununta niciodata.Insa parul sau castaniu-roscat,ochii caprui stralucitori,zambetul cu care isi intampina prietenii de fiecare data,chiar si atunci cand este trista,o fac pe Zoe o fata speciala.

-Russel!

Selena.....bruneta,cu un par lung si stralucitor(dar nu-l intrece pe-al meu haha!),ochi negri micuti,zambet de participanta si castigatoare la miss,si cea mai excentrica si enervanta persoana din Universul pe care-l cunosc eu.Selena si cu mine eram prietene pana in clasa a 2-a cand a devenit geloasa pentru faptul ca eu aveam mai multe papusi decat ea.De atunci,ne petrecem viata distrugand-o fiecare  pe a celeilalte.Eu pentru ca trebuie sa-mi iau revansa si pentru ca nu pot suferi persoanele de teapa ei,iar ea din invidia pe care mi-o poarta de 5 ani incoace.Tipa asta a incercat mereu sa obtina ceeace eu vroiam,dar nu reusea de fiecare data.Se pare ca Jason nu face parte din grupul sau de adoratori.

-Sanghton!

Destiny Sanghton.Cea mai mare adolatoare a Selenei,de 3 ani de cand s-a despartit de iubitul ei,Josh Kena,si nu a mai avut un rang al popularitatii atat de inalt.Nu am avut niciodata o interactiune cu Destiny,dar judecand dupa hainele si pantofii sai,ne-am certa dupa primele cuvinte rostite.Destiny are un par saten,ochi caprui,zambet de diavolita si atitudine de diva.Poate de aceea este atat de obsedata de popularitate.

-Toro!

Alejandro Juan Toro....este cel mai....cel mai.....

McCharter!Trezeste-te!

O voce stranie m-a trezit din gandurle-mi amestecte in legatura cu Alejandro(nu intrebati).

-Da ce?am rostit cu glas tare fara sa-mi dau seama.Intr-o clipa privirile s-au atintit asupra mea si  profa Millon mi-a scanteiat ochii cu furie si chiar ura.

-Domnisoara,nu sunteti in masura sa-mi intrerupeti ora.Luati loc si taceti din gura! a scrasnit profa printre dinti.

-Da stiu...a...imi pare rau! m-am scuzat eu de fapt fara sa-mi para deloc rau.

M-am asezat la loc in scaun si inca simteam ca rasetele si ochii celorlati ma injunghie cu bataie de joc.Zoe ma privea nedumerita iar Ashley chicotea si ma intreba incet "ce-ai patit?".Am dat din umeri catre ea si apoi m-am scufundat si mai adanc in scaunul si  banca mea din capatul clasei,exact langa fereastra.Cand....

Mcharter,ajuta-ma!

Iar vocea aceea.M-am uitat nervoasa la ceilalti dar n-am zarit pe nimeni suspect.Cine dracu' ma tot striga?Vocea suna a unui jucator foarte prost de fotbal,sau poate a unui crainic TV cu probleme de personalitate.(experiente profesionale).

Aici!La fereastra!

Am tresarit de indata si am observat cui ii apartinea vocea aceea mult prea enervanta.Era un tip cam de unu optzeci m inaltime si...hmm nu stiu cate kilograme avea dar,in orice caz arata al naibii de bine.In afara de sudoarea excesiva si gafaiala ce inlocuia respiratia,tipul era foarte tare.Dupa cateva secunde in care si-a tinut capul in jos,tipul s-a intors cu fata catre mine si,cand l-am vazut m-am cutremurat.Tipul cu probleme la glandele sudoripare nu era nimeni altul decat Jason.Dar era alt Jason.Un Jason pe care nu-l mai vausem vreodata,un Jason care parea ca sufera de o boala incurabila,un Jason nervos,supraextenuat dar mai ales,un Jason care-mi stia numele!Ce s-a intamplat?

-J...j..Jason?Esti bine?Ce-ai patit? am intrebat eu ca si cum as fi intrebat o fantoma daca este moarta.

-Ajuta-ma,te rog.Ia ruxacul meu din fata usii clasei-cum Doamne sa-si lase ruxacul acolo? -si adumi-l afara.Te rog,acum!

-Dar sunt la ora si de ce..

-Te rog...inainte sa ma vada ei...

Nu am apucat sa intreb nimic si l-am vazut pe Jason tremurand din ce in ce mai tare,apoi cazand pe iarba si repetand "Te rog....inainte sa ma vada!".Am cerut voie sa "merg la toaleta" si,spre surprinderea mea,profa a cedat fara sa ma faca sa insist(probabil ca sentimentele erau reciproce).Am luat ruxacul de pe podea-cum Doamne l-a lasat acoloo?-si am zbughit-o pe scari.Nu ma gandeam decat la faptul ca tipul de care sunt "indragostita" de 7 ani incoace are nevoie de mine!-bine,are nevoie de ruxac dar tocmai pe mine m-a ales sa-l aduc!-

Dar oare,acesta era Jason pe care l-am studiat mult mai atent decat orice materie din scoala?Dintr-o data am fost dezamagita ca dupa toti anii acestia,nu l-am recunoscut cand era atat de aproape de mine si am simtit ca de fapt,nu il cunosc deloc pe acest individ,ci cunosc doar ce vrea el sa arate ca este.O parte din mine dorea ca atunci cand voi ajunge la el sa fie asa cum l-am perceput eu dintoteauna,dar o parte din mine alerga pe coridorul lung al liceului pentu a ajuta o pesoana.Cat de superficiala am putut fi!Nu conta ce vroiam eu sa vad,conta doar ca tipul transpirat sa fie teafar si nevatamat.Brusc,am marit pasul,ajungand la alergarea ca la maraton,ceeace mi-a risipit gandurile fara rost.

                                                                                           

1-In ceata

Luni,15 septembrie-Bine....Este oficial a nu stiu cata zi de cand "sunt indragostita" asa cum imi reproseaza mama cu suspiciune cand observa ca mai nou am inceput sa scriu poezii,sa  desenez inimioare de plictiseala,etc,etc.Ei bine,poate,poate o fi ceva,dar nu este dragoste...adica...daca ar fi,cum as putea stii? hmm....sa ma gandesc la asta un pic mai incolo...

Responsabil cu "indragosteala" mea este nimeni altul decat irezistibilul,sarmantul,popularul si supra(sau in unele cazuri sub)apreciatul Jason Golley.(e greu sa-i pronunti numele fara sa auzi fetele barfind despre cat de dragut este).Deci,imaginati-va.El:Brunet,inalt,cu niste ochi negri patrunzatori ce te dau pe spate,atlet(deci corp bine lucrat),inteligent(note excelente,ba,bla) si talentat(cantaret la chitara si membru al cenaclului de poezie).Iar Eu:Medie de inaltime,Blonda(cu un par foarte lung),ochi caprui,probleme cardiace(deci corp deloc lucrat),mediocra la scoala(note nu prea excelente,bla,bla) si netalentata(nu vreti sa cititi ce am de gand sa scriu in aceasta interminabila paranteza).O potrivire deloc potrivita.

Miercuri,26 ianuarie-Dupa cina de aseara cu familia,aveam nevoie de putina relaxare.Mama a gatit o lasagna ciudata care mirosea cam dubios,iar instinctele mele animalice m-au sfatuit sa raman la salata de rosii,mult prea sanatoasa pentru generatia mea.Tata a fost plecat la munca in nu stiu care tara,ca de obicei(norocosul!) si a scapat de dezgustatoarea cina cu familia,care din fericire are loc numai in serile de marti.Au mai ramas nesuferitul de fratimiu mai mic Jimmy,un rasfatat  hiperactiv dependent de acadele si lupte de wresling intre prosti,si chiar si mai nesuferita de soramea mai mare,Shelby,o majoreta siliconata ce isi doreste sa traiasca intr-o casa plina de bani si servitori care sa-i satisfaca toate nevoile.(cum ar fi o statuie din aur si diamante ce simbolizeaza un inorog  imbracat in majoreta-ce om normal si-ar dori asa ceva?) Mda...familia perfecta.

Mama ii reprosa lui Shelby ca nu este normal ca o tanara de 17 ani sa-si doreasca sa-si "siliconizeze" buzele si mai ales obrajorii dorsali,Jimmy ma lovea pe sub masa si isi dorea sa mearga cat mai repede sa "zdrobeasca un fraier" asa cum spune el(zau....la 6 ani n-ai alta treaba?) iar eu...eh nici nu-mi amintesc la ce-mi statea gandul.Tot ce stiu este ca am fost foarte fericita ca am ajuns repede in camera mea,cea muult prea verdee cum spune Shelby.

Toate aceste ganduri,plus cosmarul dinaintea testului la algebra,toate au fost risipite de privirea dulce si mladioasa a lui Jason.Statea intr-un colt al unei camarute mici ce dadea sa semene cu o sala de clasa in care incap maxim 10 elevi.Eu stateam in celalalt colt al camerei,privindu-l din cand in cand si ignorand tot ce spunea profa Diamond(profa mea de geografie).Asteptam ca el sa faca o miscare,ceeace a fost de prisos timp de cateva ore.
Pana cand dintr-o data Jason s-a apropiat atat de tare de mine,incat mi s-a taiat respiratia,iar cand i-am auzit cuvintele pur si simplu simteam ca pamantul se clatina ca si cum s-ar fi transfomat in valurile unui rau in mijlocul furtunii.Cu un glas absolut cuceritor si un accent irlandez inspaimantator de atractiv,Jason mi-a soptit:

-Abby,este randul tau!Ai promis! 

Nu intelegeam la ce se refera,dar nu aveam puterea sa intreb "ce vrei sa spui?" din cauza privirii lui mult prea triste.
-Este randul tau!Eu am fost data trecuta!E randul tau!

Am dat sa intreb despre ce vorbeste,dar imaginea sa incepu sa tremure,in jurul meu ramanand doar o dara de ceata groasa si imposibil de inlaturat.Cand am inceput sa ma panichez,am simtit cum o mana rece incepe sa imi dea palme,trezindu-ma la realitaea cea crancena si zdrobitoare.

Shelby statea pe patul meu,era imbracata intr-un capod roz cu mult puf,iar parul,buzele si bustul sau supradotat cu silicon imi aminteau de Pamela Anderson.Se pare ca speanta mea cum ca Jason Golley avea sa-mi transmita un mesaj tocmai mie,s-a risipit complet cand Shelby a deschis gura pe care de obicei ies numai tampenii...

-Jimmy te asteapta!Este randul tau!Tre sa-l duci la gradinita!Ai promis!Stii bine ca tre sa il supraveghiem asa cum a spus psihopatul ala de terapeut...

Taci odata!Nu ma voi ridica!SA MEARGA SINGUR CA NU SUNT DECAT DOUA STRAZI PANA LA GRADINITA!-imi venea sa strig.Dar brusc mi-am dat seama ca avea dreptate....era randul meu si chiar daca imi uram familia,trebuia sa-mi ajut fratiorul.

-Bine,stai sa ma imbrac si il duc,am mormait adormita.

-Asa.Si hai mai repede!Incearca sa pui pe tine ceva mai trendy decat carpele alea fumurii pe care le poarta babele la cimitir.Ne faci de ras!

Imi venea sa arunc cu papucii mei cu blanita dupa ea,dar saracii papuci,nu meritau sa fie tratati astfel.De fapt,nimic nu merita.

Mi-am pus pe mine o pereche de blugi negri pe care i-am primit de ziua mea de la prietena mea cea mai buna,Ashley,un top negru pe care scria "I'm a fashion victim",primit de la Zoe,prietena mea tocilara si o pereche de conversi primiti de la....mine intr-o zi furtunoasa de aprilie.

M-am privit in oglinda,aranjandu-mi parul si vazand cat de nefericita poate arata o persoana ce se presupune ca are tot ce-si doreste pe lumea acesta si celelalte,am inspirat adanc si am spus:

-Cu siguranta nu e ziua mea buna.

                                                                                    

Intro

Si iata-l...il simt din nou..Este acel fior ce-mi invadeaza trupul cand il vad pe El.

Nu-mi pot explica de ce se declanseaza atunci cand vreau din ce in ce mai putin.Tot ce vreau este sa-l uit,sa uit ca exista un sentiment care distruge toata ratiunea aflata in mintea mea si asa destul de aburita.

Dar se pare ca incercarea mea este de prisos.Ii simt parfumul pe pielea mea,un parfum ce nu va disparea niciodata...un parfum de o calitate incredibila.Nu ca acele prostioare de la Avon sau Oriflame pe care dai o caruta de bani si nu te alegi cu nimic bun.Aroma acelora dispare in cateva ore....insa pretul este masurat in bani,nu in durere.

Uneori ma intreb de ce simt ca il pierd.Imi este atat de greu sa ma apropii de El,nu pot sa-mi aleg cuvintele si tot ce pot face este sa il ignor.Mai rau este ca ma simt mai confortabil daca il ignor.Dar nu mai bine.Se pare ca aceste cuvinte sunt antoime pentru situatia mea actuala.Si doare ingrozitor.

In fiecare zi,vad cum ma raneste si mai mult.Nu stiu daca asta este intentia lui dar ma distruge cu privirea-i inocenta,dar plina de un luuuung "nu te inteleg!"

Am ajuns sa nu ma inteleg nici eu pe mine insami,nu inteleg ce vreau,ce simt,cine sunt si unde ma indrept.

Ma voi gandi la asta dar un lucru este sigur: Simt ceva.Ceva mai mult decat "dragostea" pentru un amic.Nu stiu inca ce este,dar voi afla.Sper insa sa nu fie prea tarziu si sa-l pierd si pe El,asa cum simt ca pe zi ce trece ma pierd si pe mine.