4-Urmarita

Credeam ca sunt nebuna.Credeam ca e doar impresia mea.Credeam ca pentru faptul ca am multe probleme mi se intampla asta.Doar ca de fiecare data cand imi repet "nu este nimeni acolo",incep sa cred din ce in ce mai putin.Ma priveste,ma aude desi nu scot o vorba,ma simte si se face nevazut cand ma ridic si strig "Cine esti?".Se intampla de cateva nopti dar aceasta este singura in care intr-adevar stiu ca e ceva acolo.

Dupa intamplarea cu Lisa,am fost tulburata si speriata de intrebari ce nu-si gasesc raspunsul.Uneori cred ca sunt SuperWoman,dar nicodata nu mi-au iesit planurile asa cum am sperat.Daca de data asta va fi la fel?Daca voi ajunge la un spital de nebuni?Daca voi fi iar cea care pierde si este considerata o povara de catre parinti,un rau necesar de catre prieteni si de catre oameni o ticaloasa?Nu stiu ce vor crede ceilalti despre mine,dar stiu ce voi crede eu.Ca sunt doar o Necunoscuta.Cum am ajuns sa spun "da!" tuturor,sa accept orice,sa vars rauri de lacrimi pentru ca nu am reusit sa dovedesc cine sunt cu adevarat?Nici eu nu stiu.Nu mai stiu cine sunt,nu mai stiu de ce actionez asa,de ce sunt dezamagita de persoana din spatele chipului meu,nu mai stiu nimic.

Dar simt ca nu sunt singura.Nu ma refer la prezenta fizica,ci la un sentiment ce ma bantuie in fiecare seara,un sentiment de ura,teama,vinovatie,dorinta de a da timpul inapoi.Sunt urmarita.Urmarita si nu pot sa fug,deoarece sentimentele acestea fac parte din mine si nu le pot lasa in urma.

Somnul mi-a fost pecetluit si trezindu-ma mi-am luat mobilul si am sunat o persoana la nimereala,o nimereala care s-a nimerit la fix..

-Alo?

Cand i-am auzit vocea,un sentiment de speranta mi-a invadat trupul si speram sa nu se termine niciodata.

-Hei,Jason....sunt Abby...

-O,buna!

-Imi pare rau ca te-am deranjat,..

-A,nu!Nu pot sa dorm....ai simtit vreodata ca te urmareste ceva de care nu poti scapa chiar daca ai fugi cu o viteza uimitoare?

O lacrima mi s-a scurs incet pe obrazul uscat de  un sentiment de durere sfasietoare.

-Putem sa ne intalnim?Cred ca amandoi avem nevoie de vocea unui prieten acum.

-Ai dreptate.E 3 dimineata....ne vedem la 3:15 in Central Park?

-Da,e perfect.Pa pa.

-Ok.

-Luna seamana cu ochiul unui spirit blocat in ceruri,nu crezi? vocea lui Jason m-a trezit brusc in timp ce stateam prabusita pe o banca din parc.

-Ce ai patit?Nu stiam ca esti melancolic...data trecuta..

-Am momentele mele.Cateodata actionez si gandesc precum o persoana diferita.Nu stiu de ce dar am un sentiment ciudat ce ma face sa nu ma mai cunosc pe mine insami.

-Stiu cum e...Am facut multe prostii in ultima vreme si nu le regret,dar regret felul in care le-am facut.E...ciudat..

-Te inteleg...stii ce fac eu cand sunt nedumerit?Ma uit la cer,apoi la pamant si imi imaginez ca sunt la mijloc.Ca exista ceva care de fapt nu exista.Magia.

-Poate magia sa ma faca sa inteleg cine sunt cu adevarat?

-Nu stiu.Dar merita sa incerci.Imagineaza-ti ca esti in apa.Un ocean.Te zbati,incerci sa iesi la suprafata dar te scufunzi si mai mult.Nu stii ce sa faci,nu gandesti logic,dar gandesti cu sentimentele.Uite-te in apa,apoi inchide ochii si gandeste-te ca nimic din jurul tau nu este real.Ce vezi?

-Apa a disparut!

-De fapt nici n-a existat.A fost ceva fals.Si ceva fals nu exista cu adevarat.Totul a fost..

-Ceva care exista,dar de fapt nu exista!

-Exact.

-Uau...ai dreptate.Ma simt mai relaxata acum.

-Bine,acum e randul meu.Sa inversam rolurile.

-OK.Esti intr-o camera foarte mare.Te uiti imprejur si atingi un perete.Dintr-o data,ceilalti pereti incep sa se apropie cat mai tare unii de altii.Aerul moare.Esti disperat.Incepi sa tipi dupa ajutor dar nimeni nu te aude.Inchide ochii,inspira adanc,apoi deschide-i.Ce vezi?

-Camera a revenit la normal si aerul s-a intors.

-Apropierea peretilor nu a existat niciodata.A fost ceva fals.Si ceva fals nu exista cu adevarat.

-TOTUL A FOST CEVA CARE EXISTA,DAR DE FAPT NU EXISTA.-am spus amandoi intr-un glas.

-Asta este o lectie de viata minunata.Cuvintele tale au fost minunate.TU esti minunat.

Nu-mi puteam crede ce-am zis.Credeam ca tipul o sa dea bir cu fugitii dar inca o data m-am inselat.Jason mi-a strans incet mainile si m-a privit indelung in ochi.

-Si tu la fel.Esti minunata.

Dupa aceste cuvinte,a incercat sa ma sarute.Alta lacrima s-a rostogolit pe obrazul meu inghetat si acel sentiment m-a posedat din nou.Simteam ca nu eram eu cea care era aproape sarutata de Jason Golley.Simteam ca eu sunt inca in camera mea si dorm adanc.Totul se intampla mult prea repede pentru mine.Era acolo,in mine.Un demon ce ar muri pentru sarutul acela.Ar face orice si nu i-ar pasa de  nimic a doua zi.Nu vroiam sa fiu asa.Nu vroiam sa fiu cea care raneste si omoara.Vroiam sa fiu eu iar.Am izbucnit in hohote de plans si m-am retras usor din stransoarea lui Jason.Mi-am sters lacrimile cu maneca bluzei de casmir ce o purtam pe sub jacketa neagra de rocker,l-am privit din nou pe Jason ce se uita la mine cu nedumerire si dezamagire,apoi am inceput sa alerg inapoi spre casa.De atunci pana am ajuns acasa,tot ce-mi puteam aminti au fost ultimele lui cuvinte spuse cu intelegere si nedumerire in acelasi timp:

"-Noapte buna,Abby."

Noaptea a trecut mult mai repede decat credeam,dar in  fiecare secunda m-am simtit la fel.Demonul continua sa puna stapanire pe mine.Stiam ca nu mai sunt eu,Abby.Ma simteam speriata,indurerata,vinovata si malefica.Dar mai presus de toate,ma simteam la fel cum am adormit si m-am trezit brusc.Nu mai era nimic neclar.Eram posedata,eram....eram Urmarita.