-Esti sigura ca nu vrei intai sa-ti iei ramas bun?
-Greg,daca vroiam un sofer ce-mi judeca alegerile,puteam sa o rog pe mama sa ma duca la aeroport.
-Hei,nu vreau sa regreti nimic.Prietenii tai merita o explicatie.
-Uite ce e,am incercat dar pur si simplu nu am curaj sa fac asta.E mai bine asa...le voi scrie si le voi povesti totul dar..nu acum.
-Bine,e alegerea ta.Cum ti-ai convins parintii sa te lase intr-o tara straina cu un batran sonat ca mine?
-Parintilor mei nu le pasa de mine atata timp cat stiu ca sunt in viata.Le-am spus ca nu-mi place educatia ce mi se ofera la Mallcom Monroe si ca e timpul sa merg la un internat de elita.De aici,a fost ingrozitor de simplu.
-Abby,esti sigura ca mintind este singura cale pentru a ajunge in Moscova?
-Si ce altceva as putea face,Greg?Sa le spun ca merg in Rusia pentru a ma antrena intr-o scoala de pusti cu puteri supranaturale?
Greg tacu.Ma simteam prost pentru ca l-am repezit asa,dar nu aveam de ales.
Auzeam cum bagajul meu se cutremura la fiecare franare brusca facuta de masina lui Greg.Imi aminteam tot ce pusesem acolo,de la tricourile mele cu mesaje vulgare,pana la periuta de dinti si fotografiile cu prietenii.Oficial,lasam in urma tot ce creasem in New York City,dar stiam ca motivul era unul nobil.
-Trezeste-te,printesa!Am ajuns! m-a trezit Greg din nostalgie.
Da.Avea dreptate.Aeroportul era plin de oameni ce-si croiau drum din stanga in dreapta,oameni ce se intorceau acasa cu lacrimi in ochi si oameni nerabdatori sa ajunga in cealalta parte a lumii.
Dupa o asteptare de doua ore la coada pentru bilete,eu si Greg ne-am lasat bagajele si am asteptat avionul spre Rusia.
[...]
-Alune?
-Aaa....ce?
-V-am intrebat daca doriti alune.
-A,nu mersi.
-Greg,cat am dormit?
-De cand ne-am urcat in avion....hmm....cam 3 ore.
-Poftim?De ce nu m-ai trezit?
-Nu am aceasta autoritate.Deci...esti pregatita?
-Nu.Habar nu am ce trebuie sa fac cand vom ajunge acolo.
-Pai...ne va astepta Marcus.Face parte din comitetul de intampinare.Apoi te voi trece in registru de indata ce voi vorbi cu directoarea Zefilda.
-Marcus,Zelyon,Zefilda.....numai mie mi se pare penibil?De unde vin numele astea,din Peter Pan?O,poate eu voi fi...Flower-power sau....Lollypop o stiu!Snowfairy!
-Sarcasmul si ironia nu sunt pe lista.
-Bine,imi pare rau.Dar recunoaste ca este super penibil.....Eu voi fi Abby,nu?
-Ei,ma gandeam la Bubblescotch dar daca tu vrei....
-Oh,mai taci!Hei unde e stewardesa aia cu fusta mult prea scurta?Mai avem ceva pana la destinatie si cred ca am nevoie de o revista.
[...]
Bine....din descrierile lui Greg Rusia ar fi trebuit sa fie frumoasa,dar in opinia mea,era superba!
Cladirile din New York aveau o arhitectura moderna,insa cele ale Moscovei semanau cu castele prinse din basme.Era o lume complet noua pentru o fata americana,o lume ce trebuie explorata.
-Marcus DiArrio,la ordinele dumneavoastra.
Si devenea din ce in ce mai frumoasa.
Marcus,un tip inalt de 1.90 m (cred) cu un par brunet si stralucitor ne-a iesit in cale.M-am bucurat ca vorbea in engleza,deoarece eu habar nu aveam sa spun macar un "buna!" in rusa.
Ochii sai caprui intunecati m-au fixat cu privirea in timp ce il urmam pe Greg catre masina lui Marcus.Am zarit un jeep negru,foarte luxos,genul de masina pe care tata ar iubi-o,uneori chiar mai mult decat pe mama.Greg parea sa se simta in siguranta in compania tipului gigant,iar eu aveam incredere in compatriotul meu,deci,se pare ca aveam si in Marcus.
Am urcat in masina si m-am trezit brusc in fata gardului gigantic al unei cladiri ciudat de ameriana,o cladire ce imi amintea de Mallcom Monroe inainte sa fie renovat.Nu mi-am dat seama daca liceul era exagerat de apropiat sau daca tipul in costum negru a condus cu o viteza omenesc imposibila.Ma asteptasem sa fie mult mai spectaculoasa,dar cladirea imi amintea de o scoala generala dintr-un cartier pe care il vazusem intr-un film prost.Am observat ca Greg si Marcus ma priveau,asa ca am rostit grabita:
-Aaa...uau! E foarte....aa dragut.
-Zefilda nu doreste sa iesim in evidenta,spuse sec Marcus.Deci,sa intram.
-Aa...bine...
I-am urmat pe cei doi barbati si inainte sa intram in curtea liceului,i-am spus lui Greg prin limbajul privirii ca nu sunt sigura de ceea ce fac.Acesta doar mi-a zambit intelegator,dar in acelasi timp m-a bagat in ceata.
Am inaintat si un fior mi-a invadat trupul,apoi am ramas incremenita.Cerul albastru a capatat o culoare gri,ca si cum ar fi chemat ploaia.Iar liceul....oh,Doamne!Liceul s-a transformat dintr-o cladire modesta si darapanata,intr-un castel antic,spectaculos si de-a dreptul fermecator.Negru.Complet negru!Daca nu as fi stiut,as fi crezut ca ma aflu in palatul unui spirit malefic.Cu litere mari negre scria "The Orion School".Am ramas in tacere timp de cateva minute,admirand arhitectura cladirii.
Cand am intrat in palat,o doamna imbracata cu o rochie lunga,alba,ochi misteriosi si par lung stralucitor ne-a intampinat cu un salut in rusa(cred.).Apoi a legat cateva vorbe cu Greg si m-a privit cu blandete.
Am inaintat si un fior mi-a invadat trupul,apoi am ramas incremenita.Cerul albastru a capatat o culoare gri,ca si cum ar fi chemat ploaia.Iar liceul....oh,Doamne!Liceul s-a transformat dintr-o cladire modesta si darapanata,intr-un castel antic,spectaculos si de-a dreptul fermecator.Negru.Complet negru!Daca nu as fi stiut,as fi crezut ca ma aflu in palatul unui spirit malefic.Cu litere mari negre scria "The Orion School".Am ramas in tacere timp de cateva minute,admirand arhitectura cladirii.
Cand am intrat in palat,o doamna imbracata cu o rochie lunga,alba,ochi misteriosi si par lung stralucitor ne-a intampinat cu un salut in rusa(cred.).Apoi a legat cateva vorbe cu Greg si m-a privit cu blandete.
Ma simteamm intrigata deoarece nu intelegeam nimic din ce vorbeau,si stiam ca eu eram subiectul
Dupa o clipa,femeia a scos o cheie pe care era inscriptionat numarul 15.Vazandu-ma nedumerita,mi-a spus:
-Camera 15.Bun venit la Orion.
-Aaa...m..multumesc.
Dupa o clipa,femeia a scos o cheie pe care era inscriptionat numarul 15.Vazandu-ma nedumerita,mi-a spus:
-Camera 15.Bun venit la Orion.
-Aaa...m..multumesc.
Femeia zambi intr-un mod suspicios si il ruga pe Marcus sa ma conduca in camera.
Am urcat cateva scari gigantice si am admirat peretii de marmura gri,impodobiti cu portrete ale unor oameni,sau mai degraba ale unor Zei.Podeaua,tot de marmura era impodobita cu covorase mici,simple,maro.
De-a lungul holului erau usi mari,albe ce-mi aminteau de Roma antica,iar Marcus s-a oprit in fata uneia pe care scria mare,cu litere negre,numarul "15".Inainte sa plece,mi-a rostit:
-Fie ca sederea dvs aici sa ne ajute sa infrangem Raul.
-Aaa....asa sa fie!
Marcus si-a plecat capul in semn de respect,si m-a lasat singura in fata usii camerei.
Am rasucit cheia in broasca sii am intrat in incapere.
Doamne!Totul era atat de aranjat!Doua paturi alaturi de multe rafturi,o canapea si doua dulapuri imparteau camera perfect,intr-un mod enervant de precis.Se pare ca o parte mi-era destinata,iar cealalta era,bineinteles a colegei mele.Pe rafturi am zarit o caseta de bijuterii si tot felul de suveniruri aduse din alte colturi ale lumii.Era o priveliste mirifica,iar atentia mea a sarit asupra unui obiect in forma de "A" mare,incrustat cu piericele negre si albastre.Am observat ca era de fapt o cutie ce continea un biletel.Interiorul literei fiind transparent,am citit scrisul de pe bilet:"Pentru a invinge,nu-ti trebuiesc arme,ci puteri.Nu este nevoie sa detii un obiect,atata timp cat ai tot ce-ti trebuie in tine!"-Elizabeth.
Am ramas fascinata de frumusetea obiectului,dar nu stiam nimic despre proprietara acestuia,asa ca l-am lasat pe raft,la locul lui.
Am privit fereastra cu rame negre si tot ce am vazut au fost niste adolescenti.Grupuri de sportivi,fete la moda,chiar si tocilari.Dar nu puteam sa nu ma intreb:oare acesta este locul potrivit?Pana sa apuc sa-mi tulbur si mai mult gandurile,usa mare si alba s-a deschis intr-un mod foarte ordonat.Am zarit o silueta.Era o fata cu un par lung,negru,de-a dreptul minunat,o pereche de ochi negri stralucitori si un zambet prietenos,dar totusi matur pe chip.Era imbracata intr-un tricou negru cu inscriptia "Be modesty.Be ME.",o pereche de jeans albastri si conversi negrii foarte cool.
Vazand ca nu fac nicio miscare,tipa a intins mana si mi-a spus:
-Hei,buna!Eu sunt Adriana. Adriana Ferrari. - mi-a spus in acelasi mod,cu prietenie dar,in acelasi timp,cu distanta.
I-am strans mana si m-am prezentat.
-Abby.Eu sunt Abby McCharter.
Am urcat cateva scari gigantice si am admirat peretii de marmura gri,impodobiti cu portrete ale unor oameni,sau mai degraba ale unor Zei.Podeaua,tot de marmura era impodobita cu covorase mici,simple,maro.
De-a lungul holului erau usi mari,albe ce-mi aminteau de Roma antica,iar Marcus s-a oprit in fata uneia pe care scria mare,cu litere negre,numarul "15".Inainte sa plece,mi-a rostit:
-Fie ca sederea dvs aici sa ne ajute sa infrangem Raul.
-Aaa....asa sa fie!
Marcus si-a plecat capul in semn de respect,si m-a lasat singura in fata usii camerei.
Am rasucit cheia in broasca sii am intrat in incapere.
Doamne!Totul era atat de aranjat!Doua paturi alaturi de multe rafturi,o canapea si doua dulapuri imparteau camera perfect,intr-un mod enervant de precis.Se pare ca o parte mi-era destinata,iar cealalta era,bineinteles a colegei mele.Pe rafturi am zarit o caseta de bijuterii si tot felul de suveniruri aduse din alte colturi ale lumii.Era o priveliste mirifica,iar atentia mea a sarit asupra unui obiect in forma de "A" mare,incrustat cu piericele negre si albastre.Am observat ca era de fapt o cutie ce continea un biletel.Interiorul literei fiind transparent,am citit scrisul de pe bilet:"Pentru a invinge,nu-ti trebuiesc arme,ci puteri.Nu este nevoie sa detii un obiect,atata timp cat ai tot ce-ti trebuie in tine!"-Elizabeth.
Am ramas fascinata de frumusetea obiectului,dar nu stiam nimic despre proprietara acestuia,asa ca l-am lasat pe raft,la locul lui.
Am privit fereastra cu rame negre si tot ce am vazut au fost niste adolescenti.Grupuri de sportivi,fete la moda,chiar si tocilari.Dar nu puteam sa nu ma intreb:oare acesta este locul potrivit?Pana sa apuc sa-mi tulbur si mai mult gandurile,usa mare si alba s-a deschis intr-un mod foarte ordonat.Am zarit o silueta.Era o fata cu un par lung,negru,de-a dreptul minunat,o pereche de ochi negri stralucitori si un zambet prietenos,dar totusi matur pe chip.Era imbracata intr-un tricou negru cu inscriptia "Be modesty.Be ME.",o pereche de jeans albastri si conversi negrii foarte cool.
Vazand ca nu fac nicio miscare,tipa a intins mana si mi-a spus:
-Hei,buna!Eu sunt Adriana. Adriana Ferrari. - mi-a spus in acelasi mod,cu prietenie dar,in acelasi timp,cu distanta.
I-am strans mana si m-am prezentat.
-Abby.Eu sunt Abby McCharter.
