5-Noi inceputuri

Era prea frumos sa fie adevarat.Am reusit sa adorm pe la 9 dimineata,dar am uitat ca zilele trec deseori fara sa-mi dau seama,si se pare ca suntem in...30 ianuarie si e luni.Poate cu putin noroc o voi convinge pe mama  ca "sunt bolnava" deci nu pot merge la ore azi si....oh stai,tre sa ma intalnesc cu Lisa inainte de scoala apoi sa o prezint colegilor drept verisoara mea din strainatate.Pfuu mai e si faza cu Jason...Probabil tipul deja a spus celorlalti ce s-a intamlat noaptea trecuta sau probabil am fost vazuti si voi capata o reputatie de cea mai fraiera tipa din liceu,deoarece am facut prostia de a-l refuza pe cel mai tare tip din scoala....E clar.Ziua asta este ruinata pentru mine.

Dinggg!-mi-a soptit(bine..urlat) telefonul meu.Doamne de cand zic sa schimb soneria asta enervanta si tot uit.De cand am cumparat telefonul,nu am primit decat vreo 10 apeluri,majoritatea fiind de la Retea in legatura cu plata facturii aproape goale.Nu-mi placea sa vorbesc la telefon,faceam asta doar cand ma simteam prost si nu eram nici obisnuita sa raspund la apeluri,cum faceau prietenii mei.Dinggg-Am observat ca telefonul meu continua sa sune,deci m-am hotarat in final sa raspund.

-D..da?(ce?eram ametita!)

-Neata,Mrs Little Sunshine!Ia zi,ne onorezi cu prezenta la ora de  mate?

-Ash?Zoe?

-Daa!-au tipat fetele

-Cat e ceasu'?Unde sunteti?Cine ma mai aude in afara de voi?

-14..30,la liceu langa vestiarul Selenei,Nimeni-este un apel dublu in caz ca nu ai observat ca ai apasat de doua ori pe "raspunde" cand eu si Zoe te sunam in acelasi timp.

-Ce...stai!14.30?Oh,nu Lisa!Scoala!Testul la geografie!Stati....ce cautati langa vestiarul lui Bob-Beep?

-Pai,avem un plan..Mai mult nu putem sa-ti spunem.E secret!

-Ce dra..

-Ssst!Vine!Hai Ashley,pa Abbes!a soptit Zoe.

-Pa Abby!

-Stati,nu inchi........deti.

Dupa ce fetele m-au lasat cu ochii in soare,ma tot intrebam daca ar fi vreo picatura de speranta ca Lisa inca sa ma astepte pe o banca din Central Park.Adica,trebuia sa ne intalnim acum 4 ore dar...am spus foarte clar ca o voi ajuta si,in plus,tipa era de-a dreptul disperata.

Fara sa mai stau pe ganduri,m-am hotarat totusi sa merg in parc.Va fi dificil sa o gasesc din moment ce am intaziat atat si ea a spus ca va fi deghizata,plus ca nu aveam chef sa privesc toti oamenii din parc si sa-i trag de par pentru a vedea ce se ascunde acolo(sper ca parul Lisei).Dar nu aveam chef nici de ore.Deeeci....dupa un dus si procesul cam lung de aranjare a parului si distribuirea machiajului,mi-am luat pantalonii gri abia spalati,tricoul negru  cu mesajul "I fu*k your opinion." ,tenesii negri simpli si geaca de piele.

Am coborat incet scarile,incercand sa ma fac nevazuta de mama care probabil se certa cu Marta.Cacat!Maine e marti!Poate voi dormi la Ashley diseara...

Spre surprinderea mea,era o liniste totala.Jimmy probabil era afara cu.....amicii..lui,Shelby la liceu(daca s-a hotarat sa mai treaca si ea pe acolo),mama chemata la postul TV,dar unde era tot personalul?Bucatareasa,majordomul,gradinarul....Nimeni.Absolut nimeni.Ce naiba am dormit pana in 2012 si Sfarsitul Lumii s-a transformat in Sfarsitul Familiei lui Abby McChater?

TRRRRRRRR!

Hmm nici nu stiam ca avem telefon fix.Nu cred ca l-am auzit/vazut vreodata.M-am indreptat catre aparatul ciudat si am ridicat receptorul.Doamne,zici ca am rolul principal intr-un film de groaza de proasta calitate.

-Alo? am spus ferma,pentru sfidarea rolului meu in film.

-Abby?Nu pot sa cred c-ai raspuns!Cum de ai iesit din carapacea ta si ai raspuns?-nu pot sa cred!

-Tata?Eu sunt surprinsa c-ai sunat!Ce s-a intamplat?

-Aa...nimic.Doar vroiam sa anunt ca vin acasa poimaine pentru 3 zile.

-Serios?E super!Abia astept a vii!Mi-e dor de..

-Tre sa fug,vorbim acasa.Pa pa,Abbes!

Am ignorat faptul ca m-a intrerupt si practic mi-a inchis telefonul in nas.Eram mult prea incantata.

Am plecat repede spre parc,am cautat timp de cateva ore persoane ce ar putea fi de fapt Lisa dechizate,dar n-am avut nicio sansa.Bine,nici nu prea m-am straduit...aveam prea multe pe cap,prea multe lucruri pe care nu le intelegeam.Incercam sa le deslusesc dar tot ce realizam era o dezordine si mai mare.

Cand am dat sa plec spre casa,am auzit instrumentalul unei piese de-a dreptul superba.Totul era incredibil de armonios.Chitara electrica,tobele si clapele imi amorteau usor trupul si imi duceau imaginatia intr-un paradis ce nu credeam ca exista. Era cel mai frumos cantec auzit vreodata,desi solistul vocal nu exista.Am pasit incet si m-am lasat purtata de sunetul ce simteam ca ma striga,pana cand am ajuns la destinatie.

Autorii cantecului erau 3 tipi de-a dreptul fermecatori.Primul(cel cu clapele) era brunet,cu o pereche de ochi caprui,genul de tip care te imbratiseaza cu privirea.Al doilea(cel de la tobe) era blond,ochi verzi si parea foarte timid iar al treilea...era de nevazut din cauza peroanelor din fata mea care se inghesuiau pentru a auzi mai bine muzica.Nervoasa,mi-am facut loc printre oameni-bine...i-am agresat putin fizic si verbal- pana am ajuns in primul rand.Tipul cu chitara statea in dreapta undeva ascuns, asemenea personajului Eric Sinclair din cartea Undead and Unwed.

Deodata,si-a tintit privirea asupra mea.M-am cutremurat.Ne-am privit unul pe altul timp de cateva secunde si mi s-a parut ca eram singurele persoane din Univers.Ochii sai de un negru incredibil de intunecat,parul brunet ce ii atingea umerii,figura sa misterioasa si hainele in stil gotic ma faceau sa cred ca ma aflu intr-un film cu vampiri.Oare tipul se va hrani cu sangele meu si de aceea ma priveste asa?Oare de ce nu-mi pot lua ochii de pe el?Oare de ce ma simt atat de lesinata?Oare de ce pun intrebari tampite catre mine insami,in loc sa incerc sa-mi revin la realitate?

Cand oamenii au inceput sa aplaude,mi-am dat seama ca spectacolul se sfarsise.Am zambit si am dat sa plec,la fel ca toata lumea,insa picioarele mi-au impietrit cand am observat ca tipul gotic se indrepta spre mine.A ajuns atat de aproape incat ii simteam respiratia.Ma asteptam sa sara la gatul meu si sa imi bea sangele-prea multe carti si filme cu vampiri,stiu-dar,goticul m-a privit in ochi si a intins mana prietenos.Desi ochii lui erau plini de rautate,vocea sa a tradat normalitatea.Din acel moment si pana in urmatoarele 10 ore,cuvintele lui au fost lucrul la care m-am gandit fara sa ma pot opri.Tot ce-mi aminteam erau vorbele lui:

-Buna,eu sunt Eric.